Rasova. O cramă dobrogeană

Rasova. O cramă dobrogeană

Rasova. O cramă dobrogeană

Text: Bruno Andreșoiu, Foto: Andrei Creangă

În ultima vreme mă simt urmărit de vin. Nu doar că sticlele se adună pe rafturile pivniței (de fapt, nu prea au timp să se adune, căci rulajul e important), dar oamenii din jurul meu se ocupă tot mai mult și mai profesionist cu licoarea bahică. Wine-bar-uri, pairing, cursuri de degustare, vizite la crame au devenit obișnuință. Dacă n-aș ști că Însuși Mântuitorul a ales vinul drept lichid de reprezentare a propriului sânge, mai că m-aș îngrijora…

 

Totul a început în urmă cu câțiva ani, când un amic prin alianță a poposit la noi la birou pentru a ne solicita un proiect de cramă ce urma să fie fi­nan­țat din fonduri europene. Cum vinul reprezenta deja o pasiune, dar strict privată, n-am putut decât să ne bucurăm văzând în asta o fericită imixtiune a profesiei în viața cotidiană. Că se afla lângă Cernavodă a reușit să ne bucure suplimentar, căci tocmai terminasem cartea despre arhitectura tradițională dobrogeană („Olane. Case tradiționale din Dobrogea”), bătând inclusiv zona respectivă și fiind încă impregnați de spiritul atât de special al locului. Cochirleni și Rasova, Vlahii sau Aliman, sate învecinate, ne oferiseră surprize plă­cute în termeni de arhitectură tradițională.

Acestea fiind zise, ne-am suflecat mânecile, am scos de prin dulapuri paharele elegante, cu picior, le-am umplut sănătos și ne-am apucat de treabă. Primul lucru pe care îmi amintesc să-l fi făcut după ce ne-am revenit a fost o vizită la teren și la o cramă prietenă din foarte apropiere, pentru a înțe­lege locul și a ne apropia puțin de procesele din spatele sticlelor, pe care le știam doar consumatoricește. Trebuia, nu-i așa?, să înțelegem și par­tea nevăzută a aisbergului vinului, să ne facem o idee despre cum funcționează o cramă, care sunt tra­seele licorii în metamorfoza ei din strugure în must și apoi vin, precum și condiționările spațiale care o însoțesc. Am discutat și am început să a­flăm atunci tehnici de vinificare, fluxuri tehnologi­ce, echipamente specifice, meșteșuguri oenologice.

Tere­nul avea (are!) o poziție realmente privilegiată, pe terasele unei foste amenajări viticole situate deasupra falezei Dunării, în imediată vecinăta­te a podului de la Cernavodă. Cu perspective ample către opera de artă industrială a lui Anghel Saligny și orașul Cernavodă înspre nord și cursul șerpuit al Dunării către sud, locul chema o clădire cu orientări multiple. Buna vizibilitate a construcției dinspre autostradă, deși un argument pentru au­to­promovare, ne-a sugerat, în mod paradoxal, să ne gândim la ceva puțin ostentativ, care să prelungească cât mai firesc faleză înaltă: o construcție – omagiu peisajului dobrogean, ondulat și adesea arid, pietros, cu vegetație puțină și chinuită. Pentru asta, nu ne puteam imagina o formă bana­lă, o compoziție ușoară, ci mai degrabă o agluti­nare (aparent) irațională de volume simple, alăturate, intersectate, juxtapuse, că o grămadă de stânci albe, ieșite din pământ. Organizarea volumelor construite s-a făcut în funcție de fluxurile spe­cifice celor două paliere ale funcționării spațiu­lui: cel de producție (vinificație: preluare, prelucrare, învechire, îmbuteliere etc.) și cel turistic (trasee de vizită care să urmeze succesiunea operațiunilor specifice, de la ciorchine descărcat din tractor la vin păstrat în butoaie sau îmbuteliat).

Ajunși aici, tipul de arhitectură era încă de stabilit. Cum totul era nou și actual în personalitatea clientului (o firmă nouă în lumea vinului, vinificație modernă, cu tehnici și tehnologii de ultima generație, proprietari tineri, cu privirea orientată înainte), opțiunea pentru un limbaj arhitectural contemporan a fost de la început evidentă. Cu toate acestea, nu ne-am putut abține să privim către arhitectură tra­dițională, de care ne atașasem serios și să încercăm să-i perpetuăm, omagiind-o, dacă nu formele sau rezolvările specifice, măcar câteva caracteristici mai puțin evidente: austeritatea, simplitatea, folosirea cu parcimonie a materialelor nobile, prezența lemnului aproape ca un element de decor și factor de prestigiu. Așa am ajuns la construcția lungă, compusă din cutii albe rotite între ele la un­ghiuri greu de ținut minte și susținând un singur vo­lum îmbrăcat în riflaj de lemn: dubla metaforă do­bro­geană a pădurilor crescute din piatră și a gar­durilor cu scânduri puține, pe socluri de piatră văruită.

Hai să încerc totuși și o descriere ceva mai tehnică a construcției. Pe sit se accede prin partea cea mai înaltă a terenului, și casa are măcar trei accese: primul, cel mai înalt și cel mai apropiat de poartă, este cel al strugurilor. De-aici începe alchimia bahică, pentru care s-a ales de la început o metodă de vinificație gravitațională, în sensul că mustul stors curge newtonian către cisternele de stocare. A doua intrare, pe același nivel, dar prin altă parte, este a personalului navigant, care trebuie să se pregătească temeinic înainte de a se apucă de treabă: vestiare, băi, birou, apoi accese către toate zonele tehnice.

Turiștii, urmând o alee în pantă îngropată în deal și care va fi cândva năpădită de vegetație, coboa­ră către nivelul al doilea al construcției, unde al treilea acces te duce direct la magazinul de vinuri și camerele de degustare sau, și mai jos, către sa­la mare de degustare și evenimente asociate. Primul palier al accesului turistic este în directă legă­tură cu laboratorul oenologic și cu nivelul su­perior al sălii de vinificare, înaltă de șase metri și plină de cisterne de inox, cu cămașă simplă sau dublă și o mulțime de instrumente a căror funcționare încă nu o înțeleg prea bine. Ceva mai jos și deplasată lateral se găsește sala baricurilor (barrique-uri­lor?), unde vinurile roșii (uneori și albe) petrec o vreme pentru a-și desăvârși taninii, înainte de ajunge în recipientul final dinainte de ingestie, sticla. Linia de îmbuteliere comunică vizual cu sala butoaielor (e mai simplu așa, pe românește), dar rămâne izolată, căci igiena e și ea o condiție a fă­cutului de vin bun. Pe același palier, cu deschide­re amplă și terasă asemenea se găsește sala mare, cu perspective largi către cursul Dunării și pădurile de pe malul opus. Deasupra ei, terasa (parțial) verde deservește palierul sălilor mici de de­gustare, iar ceasul solar confirmă ora exactă asistată tehnologic. Pentru cei care au dificultăți de reprezentare a complicatelor trasee funcționalo-oenologice, am prevăzut și câteva planuri și secțiuni.

Interiorul ne-am dorit să urmeze aceleași idei, așa că nu am folosit decât (aceleași) materiale simple și oneste – piatră naturală, lemn de stejar și fier negru (asta vine de la cercurile butoaielor). În magazinul-sală de degustare, mobilierul e făcut din aceeași piatră ca pardoseala, reluând practic, în mic, metafora fondatoare a clădirii – pietrele și stâncile ieșind din solul dobrogean. Dulapurile cu nișe, astăzi ocupate numai cu prima producție de sticle, sunt făcute să adăpostească mai mult decât atât, de la mostre din solul pietros care face viile să rodească, la frunze de viță, instrumentar speci­fic și trofee. Ce nu se vede încă, pentru că n-a fost executat, dar sperăm să se întâmple cândva, sunt niște siluetele din tablă de inox lucios, închipuind personaje atât bahice, cât și clasice, ce vor apărea pe pereții sălii mari de degustare și a căror prezență aproape imaterială nu va fi dată decât de reflexia lucrurilor din jur. Căci Vinul este, nu-i așa?, cea mai onestă oglindă în care ne putem privi!

PROIECT: Crama Rasova; ADRESĂ: Parcela 345, Cernavodă, jud. Constanța;

BENEFICIAR: Crama Noblesse; PERIOADA INTERVENȚIEI ARHITECTURALE: 2014-2016;  proiect de Arhitectură și amenajări interioare: Igloo Architecture,

arh. Bruno Andreșoiu, arh. Ana Dinuță, arh. Constantin Chiuaru, arh. Vlad Olteanu,

arh. Catrinel Negru; STRUCTURĂ: Concept Structure;  Instalații: Instal Design